"Dacă iei zece câini și îi lași într-un loc sălbatic, într-o pustietate unde nu trece niciun suflet viu, acești câini vor deveni din nou lupi în câteva săptămâni..." Cu rotația insondabilă care ar urma unei flori de floarea-soarelui noaptea, arta lui Z.Z. - verificată cu bucurie în această a treia carte a sa, care este și primul său roman - dovedește că se poate scrie ca și cum ai încerca să rupi vrăjile lumii sau ca și cum ai exorciza soluția lor. Tema omniprezentă a acestor povești: cum se gustă mierea pe secure, este și răspunsul la fascinanta slăbiciune a naratoarei: incapabilă să suporte ofilirea tăcerii, ea își vindecă tăcerea cu literatură. Cititorul are rara șansă de a intra într-o lume heraldică, unde oamenii există ca idoli dizolvați, care sunt implicați în țesătura narativă în modul enigmatic în care o frază muzicală se infiltrează neașteptat într-o pictură. K.P.