Am petrecut o după-amiază minunată! Am ascultat-o vorbind, râzând fericită, descriind situații din viața ei, farse pe care le-a făcut în trecut cu prietenii ei. Era centrul grupului. În ciuda hilarității care caracteriza narațiunea ei, am descifrat alte lucruri în ochii ei. Am simțit că femeia din fața mea avea mai multe de spus dincolo de farse. M-am uitat la ea și m-am gândit cât de frumoasă trebuie să fi fost în tinerețea ei și cât de plină de energie și viață. Mi-am dorit să o fi întâlnit mai devreme. Am decis să ne întâlnim din nou, de data aceasta la mine acasă. Datoram și o cină. Și ne-am întâlnit. A venit Matoula, Panagiotis Gerodimos, Giorgos Vogiatzis și Diana. Un grup minunat. Matoula a început din nou să descrie în felul ei viu povești și farse din trecut. Am ascultat-o și o idee nebunească mi-a încolțit în minte. Poate pentru că se uita intens la mine în timp ce vorbea, poate pentru că am simțit că voia să-mi spună ceva mai mult dincolo de farsele pe care le descria, m-am gândit că toate acestea ar trebui cumva înregistrate. Și ce poate fi mai bun decât o carte! Nu-mi amintesc care dintre noi a sugerat-o primul! A fost ea? Eu? Nu contează! Ce contează este că am comunicat într-un mod unic! Chiar vrei să o faci? am întrebat-o. Da, a răspuns ea, și nu a fost nevoie să mai spunem nimic altceva.