Acesta este un eseu poetic despre căutarea și înțelegerea esențialului vieții.

În adâncurile unei lumi artificial mecanizate, unde inima sa a rezistat intervențiilor și încă bate, există un paradis terestru. Unii văd pajiști nesfârșite de un albastru bogat, pline de floarea-soarelui portocalii înflorite, trandafiri roșii, lalele verzi și maci galbeni. Alții văd mări verzi vaste, întinse pentru a deschide calea ochilor care încearcă să-și atingă orizonturile. Orice ar vedea oricine care a reușit să ajungă în acest loc, există o caracteristică comună: toate tipurile de creaturi care respiră acolo se bucură de fiecare respirație coexistând pașnic.