"Cântecul popular al epocii se referă direct la problemele care preocupă clasa muncitoare, o clasă care "nu există" pentru alte forme de artă, cu excepția cinematografului. Nu există nici măcar pentru scriitorii de stânga, cu excepția unuia sau două romane de Kostas Kotzias și câteva povestiri ale altor autori, care, totuși, urmând dictatelor realismului socialist, prezintă o clasă muncitoare mitologizată, deci inexistentă în viața reală.
...Cu toate acestea, clasa muncitoare este prezentă în cântecul pe care îl ascultă. De fapt, referirea la condițiile lor de trai, în cântecele populare din perioada postbelică, nu se datorează unei observații externe, ci exprimă o relație din interior. Artiștii populari ai epocii, compozitori, textieri, interpreți, în majoritatea lor covârșitoare sunt copii ai clasei muncitoare, în general săraci, și în mare măsură condițiile lor de trai nu îi despart mult de clasa din care provin."