Într-un peisaj de "lockdown-uri" succesive și monotonia "autorității medicale" care ne îndeamnă constant să ne sacrificăm pentru a "ne recâștiga viețile," am realizat o cercetare antropologică multi-sit. Din perspectiva antropologiei sănătății și a studiilor critice ale dizabilității, am traversat interdisciplinar diferite situri etnografice, am purtat conversații pe o perioadă de trei ani (2020-2023) cu diverse subiecte din sectoarele de sănătate publică și privată, educație publică, structuri de dizabilitate, structuri de reabilitare publică și centre de primire a refugiaților și am colectat narațiuni de la pacienți din clinicile de spitalizare Covid-19. Scopul a fost să reinventăm proximitatea într-un regim extrem de "distanțare socială" cu o descriere densă și o interpretare a mărturiilor plurale și a materialului arhivistic bogat, pentru a pune întrebări și reflecții dincolo de evidente și de hegemonia "experților." În această eră post-pandemică, unde prefixul "post" nu indică sfârșitul, ci faptul că suntem încă "sub influența" acestei condiții, apar probleme legate de modul în care "crizele" (de sănătate, climatice și oricare altele ulterioare) sunt instrumentalizate și se succed neîncetat. Mai ales când în numele lor se pot stabili noi obligații, noi interdicții, noi confinări, noi tele-vieți și transformări digitale, noi discriminări și noi condiții de suferință socială și traumă colectivă. Și dacă așa-numita pandemie a fost un "stare de excepție," care a perpetuat noi "stări de familiaritate" cu noi regimuri de disciplină și control social, rămâne, prin această cercetare, să lăsăm deschisă întrebarea: "Ne-am recâștigat viețile?"