Cu istoria filozofiei chineze, efortul autorului Dimitris K. Velissaropoulos este completat, având ca scop să ofere cititorilor greci o viziune sistematică asupra genezei și evoluției gândirii orientale din cele mai vechi timpuri până astăzi. Acum șase ani, a fost publicată Istoria Filozofiei Indiene, care a întâmpinat un mare interes din partea publicului cititor și este deja la a doua ediție. India și China sunt considerate leagănul gândirii Extremului Orient, așa cum Grecia este leagănul civilizației romane și, ulterior, europene. Curentele filozofice create în alte țări asiatice au fundațiile fie în filozofia indiană, fie în cea chineză, cu câteva excepții mult mai puțin semnificative. Autorul D.K. Velissaropoulos își propune să umple golul semnificativ din bibliografia greacă referitoare la gândirea orientală. El crede că această nouă cunoștință va lărgi orizonturile cititorului grec și non-grec, care va putea acum să constate specific și comparativ adevăratul sens al contribuției filozofiei grecești antice la eliberarea spiritului uman. Primul volum al Istoriei Filozofiei Chineze tratează geneza gândirii chineze în secolul al XI-lea î.Hr. și parcursul său evolutiv până în secolul al II-lea î.Hr. O perioadă foarte lungă în care toate ideile filozofice centrale au fost create și s-a stabilit definitiv modul de exprimare a adevărului filozofic în China, poate exotic pentru europeni. Divizarea lucrării în secțiuni cât mai mici în cadrul celor mari și efortul de a simplifica limbajul - o sarcină dificilă când vine vorba de concepte filozofice - au fost alese pentru a facilita studiul lucrării. [...] Din al doilea volum al Istoriei Filozofiei Chineze, va deveni evidentă reticența cu care chiar și reformatorii chinezi entuziaști din secolul al XIX-lea au fost forțați să admită utilitatea ideilor filozofice și politice europene pentru progresul Chinei. De asemenea, va arăta cât de dificil le-a fost să promoveze aceste idei deoarece a necesitat cel puțin abandonarea parțială a credinței că cultura chineză era singura din lume; acest fapt i-a forțat pe gânditori să distorsioneze mesajele filozofiei confucianiste. Ei trebuiau să demonstreze că democrația și guvernarea constituțională vizate de reformatori ar putea fi bazate pe idei indigene fără a fi nevoie să recurgă la cele europene. Cititorul va vedea, de asemenea, că comunismul, care inițial a luptat împotriva confucianismului și a fost ulterior complet condamnat de Revoluția Culturală, revine acum la o abordare mai prudentă a problemei. Respinge doar ceea ce este recunoscut ca anacronic și dăunător progresului, dar acceptă, cel puțin parțial, contribuțiile valoroase pe care le-a avut de oferit. În esență, studiul se extinde până în 1911, anul revoluției lui Sun Yat-sen. Dincolo de asta, se limitează la istoria pătrunderii ideilor marxiste și fluctuațiile în poziționarea Noii Chine între 1949 și 1981 față de cultura tradițională. (Din prezentarea de pe coperta din spate a cărții)