"Dacă omul modern a făcut din căutarea experiențelor trecătoare un stindard, pocăința pentru creștin este experiența cu totul nouă și unică ce poate zgudui cu adevărat o persoană. Dar chiar dacă plictiseala unei existențe pașnice—după căutarea diverselor experiențe—epuizează pe cineva existențial, pocăința poate zgudui o persoană și o poate întineri literalmente. Cel pocăit descoperă că devine o persoană nouă nu pentru că își găsește un sine literal diferit, ci pentru că este eliberat de ceea ce îl lega pentru a-și descoperi adevăratul sine lăuntric. Și dacă cel psihanalizat poate într-adevăr să-și descopere și să-și accepte dorințele, dacă este necesar ocolind conștiința care îi împiedică plăcerea păcătoasă, cel pocăit, cu conștiința care îl împiedică de la păcat, descoperă treptat că dorințele sale se aliniază cu voia lui Dumnezeu. Astfel, viața sa devine infinit mai abundentă." (Din postfața de G. Barlas)