[...] Diogenes Laertius este autorul unei "istorii a filosofiei" grecești antice, o lucrare sintetică intitulată "Viețile Filosofilor" și "Colecția de Doctrine", în zece cărți, care, cu ultima fiind filozoful Epicur, se referă la cei care au filosofat din cele mai vechi timpuri până în zilele aflate sub scrutinizarea și controlul, într-o manieră relativă, a autorului. Așa cum se deduce din titlul lucrării, Diogenes Laertius combină în scrierea sa câteva elemente istorice cu multe date filosofice ale indivizilor menționați în relatarea sa istorică. Materialul informațional este verificat pentru fiabilitatea sa, deoarece este corelat cu alte surse: este cantitativ inegal, adică, în câteva cazuri extins (așa cum este, de exemplu, în cazul lui Epicur, care acoperă întreaga întindere a ultimei [a zecea] cărți din scrierea lui Diogenes Laertius), în timp ce în majoritatea cazurilor include referințe mai scurte la indivizi. Această inegalitate are, desigur, justificarea sa: autorul acestei înregistrări istorice are preferințele sale personale, iar din această perspectivă, fluctuațiile din capitolele lucrării sale sintetice pot fi justificate. [...] (din prefața de Socrates Ch. Delivoyatzis)