Scrisorile lui Nikos Kavvadias către familie urmează o ordine cronologică. Poate că unele s-au pierdut de-a lungul anilor. Veți observa că nu există corespondență din ultima perioadă a vieții sale. Motivul este că, pentru a ne face pe plac, a călătorit în Mediterana și astfel a fost cu noi în fiecare săptămână. Despărțirea de el a fost întotdeauna deosebit de dificilă, dureroasă; 'despărțirea rănește, nu ucide,' scrie el însuși. Îmi amintesc cum așteptam poștașul și dezamăgirea profundă când nu aducea o scrisoare. Călătoriile lui îndepărtate deveniseră un coșmar pentru mine. Un coșmar care ascundea atât anticiparea, cât și bucuria întoarcerii sale. Menționează adesea în scrisori cadourile pe care le-a cumpărat pentru mine. Importanța nu era atât obiectul în sine, cât povestea care îl însoțea. Descrierea orașului, a străzii, a magazinului, a persoanei care l-a vândut. În acest fel, mă lua cu el. Îmi spunea că fiecare țară are culoarea și mirosul ei propriu. China este gri și galbenă și miroase a usturoi și legume prăjite. Anglia miroase a săpun Pears și biscuiți Huntley & Palmer. Îi era dor să călătorească cu cargourile și spunea că a ajuns ca în poezia lui Bara 'Cleopatra, Semiramida și Teodora.' Totuși, altceva care îl ținea pe călătoriile scurte era legătura specială pe care o avea cu fiul meu Filippos. Petreceau ore nesfârșite împreună cu povești ciudate. Nu sunt sigură dacă am vrut ca aceste scrisori să fie publicate, poate pentru că le consider ceva foarte personal, dificil de împărtășit. Mama mea și Filippos au crezut - pentru că multe dintre aceste texte sunt importante - că ar trebui să fie făcute cunoscute cititorilor săi. Scrisorile îi arată caracterul. Oamenii care îl iubesc ca scriitor îl vor cunoaște și în viața sa privată. Filippos și cu mine le datorăm lui și mamei mele anii copilăriei foarte fericite pe care ni i-au oferit trăind cu ei. [Fragment din textul prologului]