«Cel mai mare exemplu de poezie modernă în toate limbile» (T. S. Eliot), «ultima operă lirică care a avut un impact european» (Walter Benjamin), au spus despre Florile. Înlocuind natura cu orașul, moralitatea și idealurile cu forma impunătoare a Răului, Baudelaire inversează valorile urbane: poetul și cartea devin o amenințare. «Dante al epocii noastre decăzute», acest ultim clasic și primul modernist, își scrie epopeea lirică cu eroi care sunt prostituate, cerșetori, culegători de zdrențe, morbid îndrăgostiți, iubitori de moarte, dependenți de opiu. Personaje ale interdicțiilor și extremelor, excluse din țesătura socială, dar totuși parte integrantă a acesteia, traversează semi-întunericul iluminat cu gaz al Parisului, iubesc în camere parfumate, sunt bolnave de nostalgie. Femeia senzuală, pasională din fiecare epocă este eroina principală a acestui limbo. Totuși, acest spectacol nocturn fără precedent și bizar a fost subliniat cu cele mai stricte reguli metrice, exprimate în formele versurilor clasicismului. Prin îmbinarea anticului cu modernul, a efemerului cu eternul, a banalului cu neprețuitul, Baudelaire a redefinit lirismul, făcând din modernitate o componentă cheie a noii estetici, hrănind astfel simbolismul, dar în primul rând poezia modernă (europeană): Mallarmé și Rimbaud.