Scrierea acestei cărți a apărut din cursurile de conștientizare de sine ale grupului care a funcționat în ultimii 20 de ani. Ideea a fost de a decoda Apocalipsa lui Ioan. Ulterior, a apărut ideea de a transcrie lecțiile, cu scopul de a le transforma într-o carte. Panagiota, care a purtat cea mai mare povară a acestei lucrări, a fost de acord să facă transcrierea, și după aproximativ cinci ani, am avut tot materialul înregistrat. Singurul lucru rămas a fost să-i dăm forma unei cărți. De-a lungul acestor cinci ani, mai mult de 30 de persoane au participat la grupul de conștientizare de sine, care a avut și are încă (deoarece cursurile continuă) scopul de a descoperi și dezvălui propriul nostru sine interior, urmând pașii lui Iisus Hristos, prin viziunea lui Ioan. Istorie: Ioan, ucenicul lui Hristos, a scris Apocalipsa la vârsta de aproximativ 86 până la 90 de ani, în anul 96 d.Hr. pe Patmos, unde a fost exilat în timpul domniei împăratului Domițian. Mai precis, Ioan, într-o stare de extaz, a dictat, iar ucenicul său Prohor, care l-a urmat și i-a slujit, a scris-o. Ioan a fost alături de Hristos de la vârsta de 18 ani, și în toți acești ani a învățat să caute adevărul interior. L-a avut cu el pe Prohor, care l-a urmat în exil și l-a ajutat să supraviețuiască pe insulă, deoarece el însuși era de o vârstă înaintată. Au locuit într-o peșteră sus pe munte, și într-o duminică din anul 96 d.Hr., Ioan a început să audă o voce, ca și cum ar veni... "din spate." Psihologii contemporani, cu expresia "din spate," referindu-se la vocea care pare să fie auzită din "spatele capului," se referă la vocea interioară care vine din subconștient. Era ca și cum ar fi fost într-o stare de hipnoză profundă. Apocalipsa i-a fost dată lui Ioan, care se afla într-o stare de transă (cel mai profund nivel de hipnoză). Apocalipsa este subiectul pentru care s-au scris cele mai multe cărți. Au fost date multe interpretări, teologice, cosmologice, profetice, metafizice, istorice, etc., și toată lumea a văzut-o ca pe o profeție și a decodat-o în relație cu lumea exterioară, lumea simțurilor. Cu toate acestea, ceva nu poate simboliza lumea exterioară dacă nu simbolizează mai întâi ceva din noi, ceva interior. Așa cum a spus Hermes Trismegistul, "precum sus, așa și jos." Exteriorul (jos) este făcut conform interiorului (sus).