[...] În prima dintre cele nouă părți care alcătuiesc `Dincolo de bine și rău`, Nietzsche denunță `prejudecățile filozofilor`. Cea mai semnificativă dintre acestea este credința în valoarea absolută a adevărului: `Ce este ceea ce caută `adevărul` în noi?`, se întreabă autorul. De ce filozofii nu au investigat falsul, incertul, eronatul? De ce apreciază doar sinceritatea, altruismul, realitatea și disprețuiesc minciunile, egoismul și aparența? Acest lucru se întâmplă deoarece cercetările filozofilor sunt complet orientate de ideile morale pe care doresc să le concluzioneze. Astfel, normele pe care cred că le derivă din rațiunea universală sunt doar reflecții ale instinctelor lor personale și ale ierarhiei la care aderă aceste instincte. Nietzsche denunță, de asemenea, modul în care oamenii folosesc anumite concepte, cum ar fi cele de cauză, lege, libertate, necesitate, scop: este greșit să credem că aceste concepte ne permit să explicăm fenomenele, deoarece sunt doar creații ale imaginației menite să le denumească. A doua parte este dedicată `spiritului liber`. Nu gânditorului liber, care visează să realizeze `fericirea turmei pentru întreaga lume`, ci filozofului viitorului, care a înțeles că doar `voința de putere`, dincolo de orice considerație morală, permite umanității să se dezvolte și să progreseze. [...]