În lucrarea sa principală, Lumea ca voință și reprezentare, publicată pentru prima dată în 1819, Schopenhauer își prezintă filosofia într-o manieră cuprinzătoare și sistematică. În primele două dintre cele patru "cărți" ale lucrării, care sunt incluse în primul volum al ediției grecești de față, el se ocupă inițial de obiect, constituția și limitele cunoașterii umane (Cartea A), iar apoi de esența ființelor, esența realității (Cartea B). Cunoașterea umană este determinată de formele a priori ale mecanismului cognitiv al subiectului și se desfășoară inițial la nivelul intuiției și apoi la cel al cunoașterii abstracte. Accesul la esența ființelor este oferit de experiența interioară directă a voinței, care constituie esența metafizică a realității. Lumea ca voință și reprezentare este, fără îndoială, printre marile lucrări clasice ale filosofiei europene, cu o influență semnificativă asupra tuturor domeniilor gândirii umane. Ea încorporează o mare parte din tradiția filosofică anterioară și servește ea însăși ca o sursă foarte importantă a filosofiei moderne, atât direct, cât și indirect.