Până acum, mai multe voci s-au ridicat cerând o rebotezare a Cultului nostru în matricea sa creștină timpurie. Majoritatea, însă, asociază această cerere cu nevoia de a reveni la simplitate, de a se elibera de elaborat și diviziv. Au absolută dreptate, dar nu este suficient, deoarece în regimul de astăzi, adevărul Bisericii este în joc. Pietatea liturgică și educația pot fi doar adevăr aplicat; altfel, constituie subiectivism emoțional.

Pe de altă parte, predica, despre care toți avem certitudinea empirică că suferă mult. Predica nu necesită doar o rebotezare în eclesiologie, ci și o revenire a bunului simț, a inteligenței emoționale, o reconectare cu epoca noastră și alte abilități care nu sunt dobândite prin tehnici. Dacă într-adevăr își dorește să restabilească predica la calitatea de care avem nevoie, Biserica noastră trebuie să ia în serios vocațiile preoțești, educația clerului nostru, organizarea sa internă, formarea și aproape toate aspectele vieții sale în general.

Așadar, câte dintre cele de mai sus pot fi realizate? Ceea ce putem realiza va depinde de sinceritatea intenției noastre. Restul este lucrarea Duhului Sfânt.