În societatea vizuală, vocile pesimiste prezic un viitor sumbru al înrobirii umane de către algoritmi, mutația biologică într-o specie nedorită și chiar extincția totală. Pe de altă parte, vocile optimiste proclamă că ne vom adapta treptat la evoluția tehnologică, bucurându-ne de beneficiile acesteia, sau că o nouă eră se deschide pentru specia umană, care, depășind limitările biologice, va coloniza în cele din urmă universul, împlinindu-și destinul. Este posibil să rămânem critici atât față de evanghelia transumaniștilor, care prevăd o umanitate eliberată și fericită datorită evoluției tehnologice, cât și față de profeția întunecată a tehnofobilor, adică distopia unui techno-totalitarism sau anihilarea completă a umanității? Cum ar putea arăta o artă reflexivă a vieții atunci când delegăm fără efort gestionarea alegerilor și luarea deciziilor către algoritmi în viața noastră de zi cu zi pentru a ne elibera de povara libertății excesive? Eseurile din această carte își propun să descrie forma actuală a societății vizuale și unele caracteristici ale subiectului vizual ca un nou tip uman prin prisma umanismului digital. Acesta din urmă, ca proiect de autocunoaștere, explorează ceea ce constituie umanitatea, apărând o autonomie relativă sau poate chiar ultimă a oamenilor atât împotriva algoritmilor, cât și a imaginii digitale de sine.