Publicarea Cărții Negre în Franța a provocat, după cum se știe, o agitație. Chiar și acolo, un segment mare de intelectuali progresiști a condamnat lucrarea. Ei au susținut [...] că cercetătorii care au compilat această lucrare erau adversari înfocați ai Stângii; totuși, originile majorității sunt aceleași cu cele ale criticilor lor. Ei au susținut că numărul final al victimelor comunismului include o proporție semnificativă de victime ale căror decese au fost cauzate de alte motive, cum ar fi foametea care a urmat Revoluției din Octombrie; dar chiar și acest lucru pare doar parțial corect: politicile care duc la foamete nu sunt niciodată „intervenții divine.” Acest lucru a fost confirmat de toată lumea, și mai recent, în Etiopia „socialistă” a lui Mengistu, în România lui Ceaușescu, în Coreea lui Kim Il Sung. Criticii Cărții Negre au susținut că lucrarea urmărește să echivaleze ahistoric și imoral „munca” naziștilor și fasciștilor cu bilanțul Revoluției din Octombrie [...] Și totuși, în ciuda comparației numerelor, necesară într-o anumită măsură pentru înțelegerea lucrurilor și evenimentelor, în ciuda comparației puterilor, nu există o identificare ideologică. Pentru că întrebarea fundamentală pusă este aceasta: cum a dus o viziune a eliberării umane și a fraternității globale, imediat după Revoluția din Octombrie, la un regim centralizat de omnipotență statală și terorizarea fiecărei comunități diferite politic sau național? Voi adăuga acest lucru: dacă această întrebare nu preocupă fiecare persoană, cum este posibil să existe societăți democratice? [...] Nu există nicio îndoială că Cartea Neagră va provoca mai mult aici decât în alte părți. Cu atât mai bine. Acum că avem în sfârșit o democrație solidă, fără insule de exil și Forțe de Securitate care împiedicau moral confruntarea cu victimele de atunci, trebuie să existe și o de-stalinizare substanțială în țara noastră, care privește nu doar „Stânga” comunistă, ci în mod clar un segment mare al opiniei publice rusofile, care nici măcar nu „își amintește” că marea comunitate greacă pontică din URSS a fost, de asemenea, exilată colectiv de puterea „populară proletară” în condiții dramatice. (Richard Someritis - Fragmente din epilogul ediției grecești)