„Am numit narațiunea mea un roman pentru că, în timp ce scriam, mi-am dat seama că reconstrucția trecutului se bazează nu doar pe memorie, ci și pe imaginație, o imaginație activă care poate stârni emoții fără a minți despre fapte.” Apostolos Doxiadis își povestește viața de la copilăria timpurie până la maturitate. În centrul narațiunii, el plasează politica, observația, experiența și, mai târziu, acțiunea. Într-un mediu care se schimbă constant în rău, un copil încearcă să înțeleagă ceea ce adulții din jurul său experimentează ca o democrație parlamentară instabilă, modelându-și caracterul și ideile în interacțiune continuă cu evenimentele. Lovitura de stat din aprilie 1967 aduce schimbări dramatice în țară și în familia naratorului. Apogeul mișcării studențești îl găsește activ în rezistența împotriva dictaturii, într-o Stângă cu viziuni grandioase și dispute nesfârșite, angajat într-o luptă care uneori pare palpitantă și alteori fără speranță, dar întotdeauna necesară și periculoasă.