`Am adunat aici tot felul de note interesante despre un prieten al lui Goethe, un poet nefericit pe nume Lenz, care a trăit aici în același timp cu el și a ajuns pe jumătate nebun`. Cu acest comentariu scurt, Georg Büchner, unul dintre cei mai importanți scriitori germani ai secolului al XIX-lea, se referă în 1835 la poetul Lenz, care, alături de Goethe, a fost unul dintre creatorii centrali ai mișcării literare Sturm und Drang (Furtună și Stres) la începutul anilor 1770. Sursa principală a lui Büchner este în principal raportul scurt intitulat Domnul L., scris de pastorul Oberlin, care i-a oferit azil lui Lenz în munții Alsaciei când poetul nefericit începuse deja să prezinte tulburări mentale serioase. Totuși, Büchner își apără 'propriul' Lenz, povestind aceeași istorie într-un mod complet diferit și dintr-o perspectivă complet diferită. Büchner abordează subiectul său din trei perspective: ca exilat politic, simpatizează cu Lenz persecutat, ca scriitor, este orientat către creatorul Lenz, și în final, ca tânăr doctor, este interesat de 'cazul psihiatric al lui Lenz'. Aceasta din urmă este simultan cea mai delicată abordare, având în vedere că creatorul este chemat să pătrundă în cea mai problematică latură a lui Lenz, și anume manifestarea bolii sale mentale, în anul 1778. Deși secolul al XIX-lea este plin de povești și nuvele, niciun alt text corespunzător din literatura germană nu are o bibliografie atât de bogată ca acest text. Lenz al lui Büchner este matricea multor texte literare ulterioare și studii psihiatrice centrate pe coborârea în nebunie. [Fragment din textul de prezentare al editorului sau al ediției]