Ce anume face ca Salonic să fie un oraș atât de unic? Nou și totuși deja clasic, acest studiu caută răspunsul în cei cinci sute de ani ai istoriei sale moderne, perioadă în care a apărut mai întâi ca o metropolă otomană și mai târziu ca una greacă. În aceeași perioadă, a fost și un oraș evreiesc, un refugiu pentru mii de sefarzi persecutați de Inchiziția Spaniolă. Creștinii, musulmanii și evreii au format astfel una dintre cele mai diverse societăți din Mediterana și Europa. Reînviind cu măiestrie această lume pierdută, autorul ne conduce, printre arcuri romane ruinate, biserici bizantine și moschei turcești, la tavernele și hammamurile, grădinile, palatele și bordelurile orașului vechi; unde negustorii egipteni și sclavii ucraineni, pașalele turcești și călătorii europeni s-au intersectat cu pelerinii ortodocși, misionarii catolici, rabinii vorbitori de spaniolă și dervișii sufi, dar și cu bandiții albanezi și spionii Marilor Puteri, unde chiar și lustragiii, hamalii și vânzătorii ambulanți vorbeau o jumătate de duzină de limbi pe malul apei și în bazar. Viața cotidiană și interacțiunea etnică și religioasă sunt subiecte pe care Mazower le investighează temeinic înainte de a arăta cum soarta orașului se schimbă în secolul al XX-lea, odată cu prăbușirea imperiului și apariția statelor naționale. Războiul, incendiul, refugiul, genocidul și holocaustul schimbă radical Salonic, care își pierde mai întâi musulmanii, odată cu schimbul de populație, și apoi evreii, pe drumul spre Auschwitz. Ceea ce iese încet din cenușă este o „co-capitală” greacă modernă și dinamică. Cu toate acestea, atmosfera orașului este încă bântuită de fantomele marilor comunități istorice care l-au împărțit, de aventurile popoarelor și indivizilor care s-au întâlnit în istoria sa turbulentă. Această carte este dedicată memoriei lor vii.