Benjamin însuși a fost unul dintre numeroșii intelectuali implicați în dezbaterile vremii, intrând — așa cum arată sursele sale contemporane și uitate, cu puține excepții, la care face referire — în dialog cu aproape toate narațiunile dominante ale istoriei culturale, politice și literare, care au folosit dicotomia Renaștere-Baroc pentru a aborda problemele modernității, progresului, stilului și identității culturale a Germaniei într-unul dintre cele mai critice momente ale istoriei sale, care ar duce la declarația triumfătoare a Primului Război Mondial și realitatea disperată a perioadei interbelice, o perioadă care coincide aproximativ, dacă îl credem pe Benjamin, cu intervalul care separă concepția (1916) Originii de scrierea sa (1925). Pentru a folosi una dintre metaforele sale, Originea acționează ca un ac seismografic care înregistrează toate vibrațiile intelectuale ale Germaniei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, transformând textul lui Benjamin într-o rețea complexă de poziții, prin care doar "unicitatea" autorului său este evidențiată.