"Am două constante în viața mea, marea și fiica mea," a spus Margarita Lyberaki. La câteva zile după moartea ei, fiica sa, Margarita Karapanou, a scris: "Eu și mama ne cunoaștem de mult timp. Când eram copil, mi-a arătat stelele. 'Sunt ale mele,' mi-a spus. Când aveam doisprezece ani, mergeam cu un bărbat pe stradă. 'Este al meu,' mi-a spus." Această relație specială între mamă și fiică, și în același timp între două figuri de frunte ale prozei grecești, iese în prim-plan cu cartea lui Fotini Tsalikoglou, care plasează într-un câmp de reflecție și reconsiderare o mărturie rară: scrisorile pe care Margarita le-a trimis Margaritei (...) care povestesc și recreează o poveste captivantă. O poveste ciudată și paradoxală, așa cum sunt poveștile relațiilor unice din viețile noastre. (...) [Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]